Formarea profesională pe parcursul rezidențiatului este bună în multe dintre centrele universitare din România. Totuși, lipsa anumitor echipamente medicale sau a aparaturii performante își poate spune cuvântul, iar din cauza acestor neajunsuri, ideea efectuării unui stagiu în străinătate este extrem de tentantă.
Pe 8 decembrie are loc examenul de rezidențiat. Conform datelor Ministerului Sănătății 8.876 de absolvenți candidează pentru locurile și posturile scoase la concurs.
Autoritățile din domeniul Sănătății ar putea adopta măsuri suplimentare care să permită admiterea ca rezidenți a tuturor concurenților care, anul acesta, obțin peste 60% din punctajul maxim la concursul de rezidențiat care va avea loc pe 8 decembrie.
O propunere legislativă privind organizarea rezidențiatului stabilește ca numărul locurilor pentru acest examen să fie egal cu numărul absolvenților de la facultățile de medicină. Proiectul legislativ va merge la vot săptămâna viitoare în Camera Deputaților.
În domeniul sănătăţii, utilizarea tehnologiei moderne necesită identificarea și evaluarea unor potenţiale pericole, pentru ca acestea să poată fi evitate precoce, precizează autorii unui top realizat de ECRI Institute.
Incertitudinea cu priviire la data exactă la care va avea loc examenul de rezidențiat bulversează mii de absolvenți mediciniști.
Săptămâna aceasta are loc, la București, a XXVII-a ediţie a Congresului Naţional de Endocrinologie, organizat de Societatea Română de Endocrinologie (SRE).
Săptămâna aceasta are loc, la București, a XXVII-a ediţie a Congresului Naţional de Endocrinologie, organizat de Societatea Română de Endocrinologie (SRE). Despre temele abordate, colaborarea cu societăţile profesionale şi perspective de viitor ne-a vorbit prof. dr. Cătălina Poiană, președinte SRE, prorector UMF „Carol Davila”, președinte Colegiul Medicilor din Municipiul București, într-un interviu în exclusivitate pentru „Viaţa medicală”.
Trecerea de la statutul de student medicinist la cel de medic rezident nu e așa simplă precum pare.
Cum îşi alege un medic român specialitatea pe care urmează să o practice toată viaţa? Cât de mult contează pragmatismul? Cine îşi permite să-şi urmeze pasiunea? Răspunsul la aceste întrebări îl aflaţi în reportajul realizat de dr. Mariana Minea.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe